Citate

Un om sfarsit -> Giovanni Papinni

"Cum să fac să mă cunosc pe mine însumi, dacă nu sunt în stare să mă regăsesc în această multitudine de oameni care mă înghesuie şi pătrund în mine din toate părţile? - să trăiesc pentru vecie ca un necunoscut - lucrul acesta e unul dintre cele mai aspre chinuri ale vieţii mele [...]."



A nu mai putea trai -> Emil Cioran


"Sunt experiente carora nu le mai poti supravietui. Dupa ele simti cum orice ai face nu mai poate avea nici o semnificatie. Caci dupa ce ai atins limitele vietii, dupa ce ai trait cu exasperare tot ceea ce ofera acele margini periculoase, gestul zilnic si aspiratia obisnuita isi pierd orice farmec si orice seductie. Daca totusi traiesti, aceasta se datoreaza capacitatii de obiectivare prin care te eliberezi prin scris de acea incordare infinita. Creatia este o salvare temporara din ghearele mortii.
Simt cum trebuie sa plesnesc din cauza a tot ce-mi ofera viata si perspectiva mortii. Simt ca mor de singuratate, de iubire, de disperare, de ura si de tot ce lumea asta imi poate oferi. Este ca si cum in orice traire m-as umfla ca un balon mai mare decat rezistenta lui. In cea mai groaznica intensificare se realizeaza o convertire inspre nimic. Te dilati interior, cresti pana la nebunie ,pana unde nu mai exista nici o granita, la margine de lumina, unde aceasta este furata de noapte de acel preaplin ca intr-un vartej bestial esti aruncat de-a dreptul in nimic. Viata dezvolta plenitudinea si vidul, exuberanta si depresiunea; ce suntem noi in fata vartejului interior care ne consuma pana la absurd? Simt cum trosneste viata in mine de prea multa intensitate, dar si cum trosneste de prea mult dezechilibru. Este ca o explozie pe care n-o poti stapani, care te poate arunca si pe tine in aer iremediabil. La marginile vietii ai senzatia ca nu mai esti stapan pe viata din tine, ca subiectivitatea este o iluzie si ca in tine se agita forte de care nu ai nici o raspundere, a caror evolutie n-are nici o legatura cu o centrare personala, cu un ritm definit si individualizat. La marginile vietii ce nu este prilej de moarte?M ori din cauza a tot ce exista si a tot ce nu exista. Fiecare traire este in acest caz, un salt in neant. Cand tot ce ti-a oferit viata ai trait pana la paroxism, pana la suprema incordare, ai ajuns la acea stare in care nu mai poti trai nimc fiindca nu mai ai ce. Chiar daca n-ai strabatut in toate directiile acestei trairi este suficient sa le fi dus la limita pe principalele. Si cand simti ca mori de singuratate, de disperare sau de iubire, celelalte implinesc acest cortegiu infinit dureros. Sentimentul ca nu mai poti trai dupa astfel de vartejuri rezulta si din faptul unei consumari pe un plan interior. Flacarile vieii ard intr-un cuptor inchis de unde caldura nu poate iesi. Oamenii care traiesc pe un plan exterior sunt salvati de la inceput; dar au ei ce salva, cand nu cunosc nici o primejdie? Paroxismul interioritatii si al trairii te duce in regiunea unde primejdia este absoluta, deoarece existenta care isi actualizeaza in traire radacinile ei cu o constiinta incordata, nu poate decat sa se nege pe ea insasi. Viata a rezistat la mari tensiuni. N-au avut toti misticii dupa marile extaze sentimentul ca nu mai pot continua sa traiasca? Si ce mai pot astepta de la lumea aceasta acei care simt dincolo de normal viata, singuratatea, disperarea sau moartea?"

Poveste cu început.. ( I )

"Introducere"
Sa o iau de la capat: Cine sunt eu? O fata oarecare ce incearca sa studieze diversitatea si oamenii in general...De ce?Habar nu am,inca nu m-am lamurit.
Cum sunt eu? Sincer nu am gasit niciodata o definitie care sa mi se insuseasca cu felul de a fi.Variez mult intre stari emotionale diferite si adun o multime de idei,punandu-mi o multime de intrebari,cautand o multime de raspunsuri in fiecare minut.
M-am gandit sa incep un fel de povestioara..ceva mai detaliata si mai diferita cu privire la curiozitatile mele cele mai ciudate si anumite intamplari ce mi-au dau de gandit..
Aceasta fiind "introducerea"... :

The first "story"

Conceptii "stravechi"

Oamenii...Cum sunt ei?
Incep sa cred ca nu este om care sa fie bine-intentionat.Fie ca e copil,adolescent,tanar,adult,eventual batran.Majoritatea fug de responsabilitatile propriilor fapte,incercand sa gaseasca scuze sau alti vinovati,chiar si pentru lucruri banale.Am observat si oameni destul de maturi care "se ascund dupa un deget".
Chiar ma miram la inceput de chestia asta,fiind crescuta de mica,cu ideea de a spune intotdeauna adevarul.De ce?Pentru ca asa e bine,asa e normal.Dar ce-i normalitatea asta?
Aceasta normalitate mi se pare o multitudine de conceptii ciudate si fixe care au fost introduse in mentalitatea omului ca un fel de obligatie,lege care trebuie respectata.
De exemplu..majoritatea oamenilor au conceptia ca un om pentru a avea o viata normala,trebuie sa se casatoareasca,sa aiba nu stiu cati copii,sa-si castige existenta,sa aiba nepoti si sa imbatraneasca etc. Nu zic ca e ceva gresit,dar de ce acei oameni care aleg sa faca ceva mai diferit,care isi doresc mai multe experiente,care tind spre ceva nou,sunt priviti ca niste ciudati,nici persoane anormale si aproape ca sunt indepartati din sfera sociala?E doar ceva nou,lumea evolueaza constant,nu sta in loc..."vremurile" s-au schimbat.
Eu fiind fata,urasc genul de idee ca: "Femeia se ocupa de facut mancare si crescut copii,iar barbatul aduce banii in casa".What the fuck? O femeie nu e capabila sa-si castige existenta?Nu e capabila sa munceasca?Sa-si expuna ideile,sa fie pe picioarele ei?Ba bineinteles!De ce sa depinda de cineva,cand poate fi la fel de independenta?
Toate au un inceput.
Cred ca conceptiile astea s-au invechit,si se pot "imbunatati" considerabil..Oamenii sunt foarte diferiti dar in acelasi timp aproape identici..traind dupa niste reguli impuse.

Acesta fiind doar un alt gand,o alta opinie.