Ciudat cum trece timpul,fãrã sã-i simti “prezenta”,si realizezi fuga lui atunci când trecutul “te prinde” din urmã.Dând o privire înapoi încep sã-mi analizez evolutia în timp si descopãr cã nu mai sunt “eu însãmi”,dar totusi sunt aceeasi.
Când m-am schimbat?
Uitându-mã în urmã pentru un moment,continuând totusi sã-mi trãiesc prezentul,îmi vin în minte diferite imagini si întamplãri care îmi dau un sentiment necunoscut…un fel de teamã dar totusi o emotie puternicã si frumoasã care îmi umple simturile cu o bucurie infantilã.
Au fost oameni care m-au marcat,oameni care mi-au oferit sansa sã privesc viata prin ochii lor,oameni care m-au sprijinit si sustinut,oameni care mi-au ascultat pãsurile si mi-au suportat toate toanele,oameni care mi-au facut rãu,dar totusi m-au ajutat,oameni care mi-au dat lectii de viatã,oameni care mi-arãtat douã fete,oameni care m-au fãcut sã zâmbesc si tuturor acestor oameni le multumesc!
Le multumesc,pentru cã mi-au oferit cele mai frumoase amintiri!
Acum stiu ca toate au un rost si cã toate trec,iar amintirile rãmân vii,acolo undeva…!
